Orasul din  suflet...

"Sunt români care n-au fost niciodata la Iasi, desi n-ar trebui sa fie nici unul, caci cine n-a fost aici nu poate sa strabata cu întelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate patrunde dupa cuviinta de spiritul nostru, care traieste aici viu si mai bogat decât oriunde..." Nicolae IORGA

"Orasul Iasi este facut la loc frumos si cu priinta sanatatii oamenilor. Asezat  mai mult  pe dealuri si ocolit cu alte dealuri pline de livezi si vii, Iasii au privire minunata!         De pe asezarea Iasilor se cunoaste gustul si priceperea întemeietorilor acestui oras.         Înlauntrul Iasilor si pe culmea dealurilor vecine se afla o multime de biserici vechi si marete care spun despre credinta si marirea stramosilor nostri..." Ion CREANGA

"...de la o vreme nu l-am  mai numit Iasul sau «batrânul nostru Iasi» cum îl revendica poetic moldovenii,  –  ci dulce Târgul Iesului, cum nu-i spun decât eu."             "În dulce Târgul Iesului, tot-omul  nu era cine stie ce deosebit de cei de prin alte orase moldovenesti. Adica, vorbind cam molatec, cu «mai», «bre omule», «oleaca», «tati-cele», «iaca, bre», «ista-ceia» si «îraca-n di mini»; mergând tare domol (ca doar nu dau turcii)  si cam strâmb pe calcâie (...); si cu vorba (plina de ifos si de roua): Noi istia di la Iesi! (...)             Tramvaiele si ele se conformau cadentei întelepte: ca nu dau turcii.             Numai vânturile n-ascultau de povata omului, harnicind gunoaiele, colburile si omaturile crutate de maturatori.             Cât despre case, sa le vinzi la haine vechi, dar cu gradini în care floarea liliacului e stapâna pe placul ei, ca fata întoarsa de la pension, cetind poezii de dragoste pe iarba verde".

        "Dealuri atât de albastre ca-ti vine sa le spui: cu ochi albastri."

        "Tremura, pica si straluce aurul în dulce Târgul Iesului: steaua, frunza, felinarul.
        E un adânc de noapte cu atâta tarie de luna plina («ea, copila cea de aur, visul negurei eterne») ca toate-s ca de pe un alt tarâm (...)
        Parca miroasa a frunza de nuc, amar.
        Parca au plecat rândunelele, ostenind vazduhul de atâta duca (...)
        Pe toate însa le aduna versul în vazul lung al aceleiasi melancolii:

                   «Vezi, rândunelele se duc
                   Se scutur frunzele de nuc,
                   S-aseaza bruma peste vii ?
                   De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?»

        Cine poate dormi într-o astfel de noapte a lunii pline? Trec umbre, vin umbre, fulgera stele, cad frunze, pâlpâie lumini, totul se-amesteca, fum, argint, aur, clipa, stea, flacara?  si clopotul Mitropoliei bate atât de adânc miezul noptii, ca nu mai stii:  e dulce Târgul Iesului?  sau stinsa viata a falnicei Venetii?".

Ionel  TEODOREANU