Exemple de
calcul
A.
Caracteristicile de inerţie ale figurilor geometrice elementare
Fig. 2.3. |
2.1. Dreptunghiul de laturi b şi h
Această
secţiune are două axe de simetrie, care vor fi deci axele principale
centrale y şi z. Se defineşte, la distanţa y de axa z, un
element de arie dA, de formă dreptunghiulară şi laturi b şi
dy (fig. 2.3).
Rezultă că aria lui va fi:
dA
= b dy
Pentru
a verifica dacă abordarea problemei este corectă, se calculează
aria dreptunghiului, după definiţia din relaţia (2.1), astfel:
(2.17)
Momentul de inerţie faţă de axa (z)
fi:
(2.18)
Procedând analog, se obţine:
Razele de inerţie:
(2.19)
Modulele de rezistenţă:
(2.20)
Observaţie:
Caracteristicile polare sunt importante şi vor fi calculate numai pentru
secţiunile circulare!
2.2. Cercul de rază R şi diametru d
Fig. 2.3. |
Cercul
are o infinitate de axe de simetrie, deci oricare diametru al său coincide
cu direcţia unei axe principale centrale.
Elementul de arie se alege (fig. 2.3) sub forma unui inel de
rază r şi grosime (dr), iar aria lui este: dA = 2p r dr
Aria
cercului va fi:
Momentele de inerţie:
(2.21)
Folosind relaţia (2.8) şi egalitatea Iz
= Iy, se pot afla momentele axiale:
(2.22)
Razele de inerţie: (2.23)
Modulele de rezistenţă: (2.24)
(2.25)
Fig. 2.4. |
2.3. Secţiunea circulară inelară cu dint
= d şi dext = D (fig. 2.4).
Pe
baza rezultatelor de mai sus, momentele de inerţie se calculează prin
“scăderea” cercului interior din cel exterior:
(2.26)
Razele de inerţie vor fi:
(2.27)
Modulele de rezistenţă se calculează
după relaţiile de definiţie (2.15)-(2.16):
(2.28)
(2.29)
Fig. 2.5. |
2.4. Triunghiul isoscel, cu baza b şi
înălţimea h
Axele
principale centrale sunt cele din figura 2.5. Elementul de arie este
dreptunghiular, de laturi b(y) şi dy. Pe baza asemănării unor
triunghiuri se poate scrie că:
Aria
triunghiului şi momentul de inerţie faţă de axa
principală centrală (z) vor fi:
(2.30)
Fig. 2.6. |
Este
uşor de observat că, în acest caz, nu se poate scrie momentul
faţă de axa (y) prin permutarea literelor b şi h, deoarece axele
au poziţii diferite faţă de laturile triunghiului (axa z este
paralelă cu una dintre laturi).
Pentru a folosi, totuşi, rezultatul precedent, se fac
notaţiile din figura 2.6, unde M este mijlocul lui BC, iar axa (y1)
trece prin centrul de greutate G1 al triunghiului ABM.
În aceste condiţii, momentul Iy1(ABM) se poate
afla cu o relaţie de forma (2.30) după care, cu relaţia lui
Steiner (2.9), se calculează Iy(ABM), aşa cum se
arată în expresia (2.31):
(2.31)
Modulele de rezistenţă:
(2.32)
Razele de inerţie:
(2.33)
B.
Aplicaţii pentru alte secţiuni plane
Rezultatele
obţinute în subcapitolul precedent sunt utilizate în mod curent la
calculul caracteristicilor unor secţiuni derivate din cele elementare, sau
care se descompun în suprafeţe elementare, aşa cum se arată în
continuare.
2.5. Triunghiul echilateral de latură a (fig. 2.7)
Fig. 2.7. |
Se
observă că înălţimea triunghiului poate fi exprimată
în funcţie de latura a, astfel:
Aplicând
relaţiile (2.29) şi (2.30), se pot calcula momentele de inerţie principale
centrale:
Rezultă
că, în cazul triunghiurilor echilaterale, momentele de inerţie
centrale sunt invariante, la rotirea axelor (pentru că maximul şi
minimul lor au, de fapt, aceeaşi valoare!). Acest fapt se explică,
aşa cum s-a arătat mai sus, prin existenţa celor 3 axe de
simetrie ale acestor suprafeţe, toate fiind axe principale centrale.
2.6. Secţiune compusă din mai multe figuri
geometrice elementare
Fig. 2.8. |
Se
consideră secţiunea delimitată de punctele ABNMQPCD (fig. 2.8),
formată prin decuparea dreptunghiului MNPQ din dreptunghiul ABCD. Să
se calculeze momentele de inerţie principale centrale şi modulele de
rezistenţă ale acestei secţiuni.
Rezolvare
Se
observă că secţiunea admite o axă de simetrie
orizontală, care va fi axa principală centrală (z) a
secţiunii. Axa (y) va fi perpendiculara pe (z) în centrul de greutate G al
întregii secţiuni.
Pentru a determina poziţia pe axa (z) a lui G, se alege o
axă (y1), de exemplu pe latura AD a secţiunii.
Folosind cea de-a doua relaţie (2.4) se calculează
coordonata căutată, ţinând seama că centrele de greutate
ale dreptunghiurilor elementare se află la distanţele (9/2)t,
respectiv [3t + (6/2)t] faţă de axa (y1).
Rezultă
că:
Prin urmare, axa principală centrală (y)
va avea poziţia arătată în figura 2.8.
Dacă
se începe prin a calcula momentul Iy, alegând descompunerea
secţiunii în cele două dreptunghiuri precizate mai sus, ABCD şi
MNPQ, se observă că nici unul dintre ele nu are centrul de greutate
pe axa globală (y) a secţiunii. Pentru calculul momentului lor
faţă de axa (y) se va aplica relaţia lui Steiner, astfel:
Pentru
calculul celuilalt moment principal central, se poate proceda în două
moduri.
a) Cu
descompunerea secţiunii în cele două dreptunghiuri de mai sus
În acest caz, ambele dreptunghiuri elementare au
centrul de greutate pe axa principală globală (z), deci folosirea
relaţiei Steiner nu mai este necesară:
b) Cu
descompunerea secţiunii într-un dreptunghi “vertical” FMQE, cu centrul de
greutate pe axa (z) şi două dreptunghiuri “orizontale”, ABNF şi
EPCD (pe liniile punctate din figura 2.8), având centrele de greutate pe axele
(z1) şi (z2), care sunt axele lor principale
centrale, paralele cu (z).
Momentul
global faţă de axa(z) va fi:
Atenţie: S-a obţinut acelaşi rezultat prin ambele
metode, dar calculul a fost mai laborios în cazul al doilea! Rezultă
că este important ca descompunerea secţiunilor complexe să se
facă în modul care conduce la cele mai simple calcule (ceea ce se
învaţă, prin exerciţiu), micşorându-se astfel şi
probabilitatea apariţiei greşelilor de calcul.
Pentru
determinarea modulelor de rezistenţă ale secţiunii globale, se
aplică definiţia acestor mărimi, observând că
ymax
= (12/2)t = 6t
zmax = 9t - zG = 9t - (33/10)t = (57/10)t
Rezultă:
Prin
urmare, o grindă cu secţiunea transversală de forma şi
proporţiile din figura 2.8 va avea capacitatea maximă de
rezistenţă la încovoiere dacă se va orienta cu axa
principală centrală (z) pe direcţia momentului încovoietor
(adică îndoirea barei se va produce în jurul acestei axe).