Tensiunea critică în cazul flambajului elasto-plastic
S-a constatat că dependenţa dintre (scr) şi (l) în domeniul flambajului elastic de pe graficul de mai sus modelează corect datele obţinute, pentru diferite clase de materiale, pe cale experimentală.
În schimb, pentru domeniul elasto-plastic nu există o exprimare matematică unică a acestei dependenţe. Modelările realizate au ca punct de pornire rezultatele experimentale (deci au un caracter empiric) şi sunt exprimate, în principiu, prin funcţii specifice fiecărei categorii de materiale.
De exemplu, pentru oţelurile de duritate medie, Tetmajer şi Iasinski au propus o lege de dependenţă liniară descrescătoare, sub forma:
(9.14)
în care coeficienţii a şi b (care trebuie să se măsoare în unităţi pentru tensiuni) depind de caracteristicile de rezistenţă ale oţelului considerat.
Pentru oţelurile laminate tip OL 37, se admite că a=304 şi b=1,12 [MPa].
Pentru alte materiale, legea de modelare a flambajului elasto-plastic, precum şi coeficienţii incluşi în acea funcţie, se pot găsi în tabele, în cărţi de rezistenţa materialelor sau în îndrumare de proiectare. În acelaşi mod se stabilesc şi valorile limită ale lui l care mărginesc domeniile de pe graficul tensiunii critice de flambaj.
Mai trebuie precizat că relaţiile de tip (9.14) nu sunt valabile pentru întregul domeniu de pe grafic aflat la stânga limitei l0. Este uşor de înţeles că, dacă tensiunea critică de flambaj a unei bare se află deasupra limitei de curgere a materialului ei (scr³sc), atunci cedarea respectivei bare se va produce prin pierderea capacităţii de rezistenţă la compresiune, iar problema ca ea să flambeze nu mai trebuie să fie pusă.
Prin urmare, aşa cum se observă în figura 9.6, porţiunea modelată empiric a graficului se va lua în considerare numai la dreapta valorii l1 de pe abscisă (corespunzând limitei de curgere a materialului), iar între origine şi l1 tensiunea critică va fi egală, practic, cu sc.