Calcule bazate pe criteriul de rezistenţă

Pentru orice bară solicitată la forfecare, valorile tensiunilor tangenţiale nu trebuie să depăşească rezistenţa admisibilă (t_af) a materialului său. Această caracteristică se calculează, de obicei, în funcţie de rezistenţa la tracţiune a materialului (înmulţită cu un factor subunitar, cuprins între 0,5 şi 0,8), sau se extrage din tabelele incluse în cărţile de specialitate.

În funcţie de scopul urmărit în diverse aplicaţii, calculele de rezistenţă pot fi folosite sub trei forme:

a) Verificarea corectitudinii proiectării piesei, adică a respectării inegalităţii

(7.2)

Dacă sensul inegalităţii nu se respectă, atunci trebuie să se mărească dimensiunile secţiunii de calcul, sau să se fabrice piesa dintr-un material cu rezistenţa la forfecare mai mare decât a celui adoptat iniţial.

b) Aflarea forţei maxime de forfecare (forţa capabilă) ce poate fi suportată de bara studiată:

(7.3)

c) Dimensionarea piesei, adică stabilirea dimensiunilor minime necesare ale secţiunii de forfecare, după relaţia:

(7.4)

Problema cea mai importantă în calculele de forfecare este definirea corectă a forţei care produce solicitarea, respectiv a suprafeţei secţiunilor unde are loc forfecarea. Exemple tipice de producere a acestei solicitări sunt diferitele tipuri de îmbinări întâlnite în practică (între două sau mai multe foi de tablă, între arbori şi piesele pe care le pun în mişcare s.a.m.d.), dar şi procesele tehnologice de tăiere a materialelor, pe diferite contururi.