Caracteristici mecanice ale materialului

Dacă după rupere se aşează cap la cap cele două bucăţi ale epruvetei şi se măsoară lungimea finală L_u a porţiunii sale calibrate, se poate determina alungirea specifică la rupere a materialului:

(3.1)

În mod analog, notând cu S₀ şi S_u ariile iniţială şi finală (calculate în funcţie de diametru) ale secţiunii de rupere, se poate stabili gâtuirea specifică la rupere a materialului:

(3.2)

Cu privire la valorile limită ale tensiunii, în standardul pentru încercarea la tracţiune a metalelor (SR EN 10002:1995) se recomandă calcularea lor prin împărţirea valorilor corespunzătoare ale forţei de încărcare nu la aria instantanee a secţiunii epruvetei, ci la aria ei iniţială S₀, astfel că limitele teoretice ale tensiunii (s_c şi s_r) sunt înlocuite prin nişte mărimi convenţionale:

§ limita de curgere (3.3)

§ limita de rupere (3.4)

Aceste patru mărimi (R_e, R_m, A_r, Z), calculate pe baza datelor obţinute din încercarea descrisă, se numesc caracteristici mecanice la tracţiune ale materialului analizat, iar cunoaşterea lor este importantă pentru calculele de rezistenţă şi pentru folosirea corectă a materialului în cauză.

Se poate spune că încercarea la tracţiune este principala încercare mecanică aplicată materialelor, din mai multe considerente:

Þ este singura încercare prin care se obţine în material o stare omogenă de solicitare (tensiunea este aceeaşi în oricare punct din zona calibrată a epruvetei);

Þ relaţiile de calcul utilizate sunt aceleaşi în domeniul elastic şi în domeniul plastic ale deformării materialului;

Þ anumite caracteristici mecanice proprii altor tipuri de solicitare pot fi evaluate pe baza limitei de rupere la tracţiune a unui material.