Proprietăţi ale materialelor indicate de curba caracteristică

la tracţiune

a) Tenacitatea sau fragilitatea

Materialele care pot suporta tensiuni situate peste limita lor de curgere (aşa cum sunt oţelurile “moi”, a căror curbă caracteristică a fost descrisă anterior) se numesc tenace. Opuse lor sunt materialele fragile, care nu prezintă gâtuire a epruvetei, nici zonă de curgere pe curba caracteristică, iar deformaţiile lor până la rupere sunt foarte mici.

b) Posibilitatea de producere a ecruisării

Este indicată de prezenţa zonei ascendente de pe curbă, dincolo de limita de curgere, deci reprezintă un fenomen specific, în principiu, materialelor tenace.

c) Elasticitatea sau rigiditatea

După cum rezultă din expresia matematică a legii lui Hooke (3.5), modulul de elasticitate poate fi considerat egal cu panta (tangenta unghiului de înclinare) porţiunii iniţiale a curbei caracteristice, deci un material va fi cu atât mai rigid cu cât zona liniară de pe curbă este mai abruptă.

d) Energia potenţială de deformare

Această cantitate de energie, egală cu lucrul mecanic consumat pentru deformarea epruvetei considerate, este proporţională cu aria domeniului cuprins între curba caracteristică şi axa absciselor, deci este cu atât mai mare cu cât curba caracteristică este mai întinsă. Se poate spune, aşadar, că o altă caracteristică definitorie pentru materialele tenace este capacitatea lor de a absorbi o cantitate mare de energie înainte de ruperea prin tracţiune.

e) Plasticitatea

Este vorba despre proprietatea unor materiale de a fi deformate plastic, adică nereversibil, capacitate cu atât mai pronunţată cu cât partea din curba caracteristică aflată după zona de curgere este mai întinsă. Nu este în mod special utilă pentru materialele din care se fabrică piese de maşini (care trebuie să fie solicitate sub limita de curgere a materialului), dar este foarte importantă în cazul prelucrărilor prin deformare plastică. Acestea se pot realiza “la rece”, deci la temperatura ambiantă, pentru materialele cu deformabilitate mare, sau “la cald”, pentru alte materiale.

Prin urmare, se poate spune că încercările mecanice aplicate materialelor furnizează informaţii cu privire la categoria în care poate fi încadrat materialul testat şi la valorile unor proprietăţi ale sale (numite caracteristici mecanice sau elastice).

Pornind de la aceste informaţii se pot face calcule de rezistenţă (necesare în activitatea inginerească), se poate stabili dacă materialul este utilizabil într-o anumită aplicaţie, sau se poate prognoza modul în care o bară confecţionată din acel material va răspunde unei anumite solicitări.