Proprietăţi ale materialelor indicate de curba
caracteristică
la tracţiune
a) Tenacitatea
sau fragilitatea
Materialele
care pot suporta tensiuni situate peste limita lor de curgere (aşa cum
sunt oţelurile “moi”, a căror curbă caracteristică a fost descrisă
anterior) se numesc tenace. Opuse
lor sunt materialele fragile, care
nu prezintă gâtuire a epruvetei, nici zonă de curgere pe curba
caracteristică, iar deformaţiile lor până la rupere sunt foarte
mici.
b) Posibilitatea de producere a ecruisării
Este
indicată de prezenţa zonei ascendente de pe curbă, dincolo de
limita de curgere, deci reprezintă un fenomen specific, în principiu,
materialelor tenace.
c) Elasticitatea
sau rigiditatea
După
cum rezultă din expresia matematică a legii lui Hooke
(3.5), modulul de elasticitate poate fi considerat egal cu panta (tangenta unghiului de înclinare) porţiunii
iniţiale a curbei caracteristice, deci un material va fi cu atât mai rigid
cu cât zona liniară de pe curbă este mai abruptă.
d) Energia
potenţială de deformare
Această
cantitate de energie, egală cu lucrul mecanic consumat pentru deformarea
epruvetei considerate, este proporţională cu aria domeniului cuprins
între curba caracteristică şi axa absciselor, deci este cu atât mai
mare cu cât curba caracteristică este mai întinsă. Se poate spune,
aşadar, că o altă caracteristică definitorie pentru materialele tenace este capacitatea lor de a
absorbi o cantitate mare de energie înainte de ruperea prin tracţiune.
e) Plasticitatea
Este
vorba despre proprietatea unor materiale de a fi deformate plastic, adică
nereversibil, capacitate cu atât mai pronunţată cu cât partea din
curba caracteristică aflată după zona de curgere este mai
întinsă. Nu este în mod special utilă pentru materialele din care se
fabrică piese de maşini (care trebuie să fie solicitate sub
limita de curgere a materialului), dar este foarte importantă în cazul
prelucrărilor prin deformare plastică. Acestea se pot realiza “la
rece”, deci la temperatura ambiantă, pentru materialele cu deformabilitate
mare, sau “la cald”, pentru alte materiale.
Prin
urmare, se poate spune că încercările mecanice aplicate materialelor
furnizează informaţii cu privire la categoria în care poate fi
încadrat materialul testat şi la valorile unor proprietăţi ale
sale (numite caracteristici mecanice sau elastice).
Pornind de la aceste
informaţii se pot face calcule de rezistenţă (necesare în
activitatea inginerească), se poate stabili dacă materialul este
utilizabil într-o anumită aplicaţie, sau se poate prognoza modul în
care o bară confecţionată din acel material va răspunde
unei anumite solicitări.