Clasificarea corpurilor solide

Tipurile de corpuri întâlnite în studiul rezistenţei materialelor se pot grupa, după forma lor geometrică, în trei mari categorii (pentru fiecare fiind dezvoltate relaţii de calcul specifice):

a) Corpuri lungi – bare, fire sau cabluri – având una dintre dimensiuni (“lungimea”) predominantă faţă de celelalte două, sunt caracterizate prin axa lor longitudinală (care poate fi dreaptă sau curbă) şi prin secţiunea transversală (perpendiculară pe axa longitudinală), care este un element definitoriu pentru capacitatea de rezistenţă a corpului.

După destinaţia lor, barele pot fi solicitate la tracţiune (tije, tiranţi), compresiune (coloane, stâlpi), forfecare (nituri, pene), încovoiere (osii, grinzi) sau răsucire (arbori).

b) Corpuri subţiri – plăci, membrane, învelitori (vase, tuburi cu pereţi subţiri, carcase, cupole) – cu două dimensiuni mari faţă de cea de-a treia, sunt caracterizate prin forma şi mărimea secţiunii lor mediane şi prin grosime (măsurată pe direcţia perpendiculară la suprafaţa mediană).

c) Corpuri masive – au toate cele trei dimensiuni de acelaşi ordin de mărime. Pot fi bile, role, tuburi cu pereţi groşi, discuri de turbo-maşini, blocuri de fundaţii ş.a.m.d.

O mare parte dintre structurile inginereşti uzuale reprezintă piese care pot fi modelate ca bare. Pe de altă parte, studiul barelor drepte este mult mai simplu decât al celorlalte forme de corpuri, astfel încât formează fundamentul rezistenţei materialelor. De altfel, începuturile acestei discipline s-au făcut prin cercetări asupra barelor, care au precedat cu mult apariţia primelor abordări analitice ale teoriei elasticităţii.